|
|
TENDINTE SI PRINCIPII IN BIOETICA
LILIANA IORDACHE
Asistenta medicala principala
Clinica III Medicala Spitalul Universitar "Sfantul Spiridon",
Presedinte C.A.M.R. - filiala Iasi
Motto: „Imi dispare puterea cand imi dispare moralitatea din mine" (Goethe)
Fara indoiala ca etica este o preocupare a tuturor. Intreaga societate este interesata de aceasta tema, in ansamblul ei.
De preferinta, caile eticii sunt trasate de profesionalistii moralei si adesea concretizate de profesionalistii dreptului.
Avem de-a face cu opozitia a doua concepte despre morala si drept, cel anglo-saxon si cel latin, fondata pe doua sisteme de valori fundamental opuse. In primul sistem este privilegiata fara rezerve libertatea individuala de decizie, cuprinzand inclusiv moartea, iar in cel de-al doilea se pune pe primul plan salvarea vietii. In asemenea conditii, dreptul natural si legea morala sunt sinonime pentru asistentii medicali, acest lucru de fapt, incumba o reflexie aprofundata asupra conditiilor si limitelor actiunii lor.
Etica, spre deosebire de drept, nu poate gasi sanctiuni decat prin simpla observare a fiecareia din regulile pe care le impune.
Biologia si medicina sunt stiinte a caror obiect de studiu sunt fiintele vii. Ele au efecte nemijlocite asupra fiintelor umane si asupra altor specii ale lumii vii, incat ridica adeseori probleme axiologice si etice pe langa cele strict stiintifice. Aceste probleme noi sunt adesea foarte dificile, incat necesita reflexii sistematice, cu abordari din multiple puncte de vedere.
Oamenii obisnuiti au inceput sa se intrebe care este sensul vietii si al suferintei, daca este cu adevarat implacabil, daca nu a venit timpul ca oamenii sa fie lasati sa moara. Altii isi reclama „drepturile de pacient", dorind sa fie informati asupra procedurilor medicale, asupra diferentelor de atitudine fata de indivizi diferiti si cer sa fie consultati asupra alocarii juste a resurselor medicale.
Gandirea etica sistematica are diverse izvoare – din traditia religioasa, din gandirea filozofica si din practica medicinei.
Profesiunea medicala si-a formulat coduri alaturi de cele existenete pentru alte activitati. Codul lui Hammurabbi, Juramantul lui Hippocrate si Rugaciunea lui Maimonide sunt cunoscute etape de abordare a responsabilitatii profesionale.
Termenul de BIOETICA a fost introdus de medicul american Van Reusselaer Potter in lucrarea „Bioethics: Bridge to the Future" (Bioetica: pod spre viitor), publicata in 1971.
S-a pus problema daca existau reguli de drept care ar fi putut permite rezolvarea diferitelor probleme si daca aceste reguli erau explicate sau subiacente. Problema fundamentala se refera la necesitatea de a afirma sau nu o regula de drept in acele domenii care zguduiau grav constiinta fiecaruia. Se pare ca legiferarea este necesara. Orice decizie judecatoreasca este izvor de drept, dar jurisprudenta are mai degraba un rol de aplicare la situatii concrete a unei reguli generale prealabil puse de catre lege.
Este necesar, deci, ca legea sa stabileasca un ansamblu minim de reguli, permitand o functionare satisfacatoare a societatii.
Regulile de ordin public, de utilizare generala, care se impun tuturor (deci de la care nu se poate deroga prin conventie interpersonala), trebuie sa diminueze libertatea fiecaruia, dar pana la punctul unde incepe libertatea celuilat. Indivizibilitatea persoanei (a spiritului si a corpului), care fundamenteaza personalitatea juridica, are drept corolar inviolabilitatea persoanei si indisponibilitatea corpului, principii din care, legea trebuie sa dezvolte consecinte.
Rolul comitetelor de etica - nationale sau regionale – este si unul unificator.
Ordinea publica corespunde unor reguli determinate de conventiile intre persoane ce contribuie la stabilirea libertatilor fiecaruia in interesul general. Fiinta umana este subiect de drept prin insasi nasterea sa. Identitatea corpului si a persoanei care determina inviolabilitatea corpului, fac necesar consimtamantul atunci cand se pune problema atingerii integritatii corporale, necesitate care trebuie sa se insoteasca in unele situatii si de protejarea persoanei impotriva ei insasi, indisponibilitatea corpului arata ca nu se pot face contracte asupra propriului corp sau asupra unor parti din el, acestea neputand fi obiecte de comert. Exista insa o oarecare libertate de a dispune daca cererea este voluntara, gratuita si limitata la cateva scopuri utile, cum ar fi donarea de organe. Aceste principii traditionale risca sa se perimeze daca sunt stabilite noi reguli rezultand din confruntarea unora dintre principiile vechi cu cele noi: solidaritatea, dreptul fiecaruia la proprie optiune, progresul medicinei, respectul libertatii cercetarii.
Cateva evenimente au marcat afirmarea bioeticii. Pe langa vechile izvoare de etica medicala introducerea pe scara larga a tehnologiilor si biotehnologiilor medicale a acutizat vechile probleme si a adus altele noi.
Luarea la cunostinta a bioeticii si a altor dileme morale a devenit tot mai raspandita, incat multi lucratori in domeniu pun in mod obisnuit intrebari cu continut etic. Aceste intrebari au facut ca bioetica sa exercite presiuni asupra filozofiei, fortand-o sa acorde mai multa atentie problemelor practice.
Cresterea volumului de munca la nivelul diferitelor discipline, aparitia disciplinelor de granita si a activitatii multidisciplinare in institutii a permis abordarea simultana a cercetarii biologice si a problemelor morale si sociale ale comportamentului uman.
In domeniul ingrijirilor medicale nu este usor sa sustii reguli si principii cu caracter absolut. La multiplele particularitati care caracterizeaza cazurile clinice, se pot aplica doar cateva principii. Ele nu sunt considerate absolute, dar servesc ca un ghid de actiune in medicina clinica. De-a lungul anilor, aceste principii au fost acceptate ca aplicabile in analiza moralitatii situatiilor cu implicatii bioetice.
Se pare ca valoarea acestor principii este evidenta atunci cand sunt utilizate de rutina. De exemplu, ideea ca asistentul medical „nu trebuie sa faca rau" vreunui pacient este convingatoare pentru orice persoana rationala. Notiunea ca trebuie sa isi faca un plan de ingrijiri medicale, pentru a aduce bolnavului cel mai mare beneficiu, fata de alte alternative posibile se autoimpune. Mai mult, inainte de implementarea oricarui plan, se accepta in mod obisnuit astazi ca pacientul poate sa-si exprime vointa de a accepta tratamentul care se propune, daca este in masura sa cunoasca realitatea si sa se exprime. in cele din urma, beneficiile acordarii de ingrijiri medicale trebuie impartite si cheltuite in mod just, in asa masura incat persoanele cu aceleasi nevoi aflate in aceleasi circumstante sa primeasca tratamentul in mod echitabil.
S-ar putea spune ca este nevoie ca toate principiile sa fie luate in considerare cand vrem sa le aplicam la un caz concret. Cu toate acestea, cand incercam sa aplicam mai mult de doua principii simultan, putem avea surpriza sa vedem ca ele sunt in contradictie.
Prima noastra datorie ar fi sa imbinam ceea ce este de folos bolnavului, fara a-i face vreun rau, cantarind riscurile. Acest lucru este obligatoriu in toate cazurile, dar exista situatii particulare in care aceasta este in conflict cu alte datorii mai stringente. De aceea este important sa cantarim si prima noastra datorie fata de alte datorii.
Exista unele persoane care pretind ca multe din inechitatile care trebuie sa le suportam sunt rezultatul unei „loterii naturale" (loterii sociale), pentru care nu trebuie blamati indivizii afectati, iar, de aceea, societatea ar trebui sa ii ajute pe acestia, furnizandu-le resurse ca ei sa poata depasi situatia care ii dezavantajeaza.
Una dintre cele mai controversate intrebari din medicina moderna este: „Cine are dreptul la ingrijirea sanatatii? " Prin reducere la absurd, se sugereaza ca o societate, care se vrea buna si dreapta, trebuie sa, acorde un nivel minim decent de ingrijiri medicale pentru toti cetatenii ei, indiferent de capacitatea lor de a plati pentru aceasta.
Omul traieste vesnic fericit prin faptele lui morale, care sunt asa cum le-a facut el si asa vor ramane in eternitate; viata morala viitoare si-o creaza omul insusi, prin felul cum traieste viata trecatoare de aici, in bine si frumosul moral sau din contra.
Sa nu ne temem de greseala, dar este intelept sa o recunoastem; in acest fel forta noastra morala va creste.
Este un mare adevar ca indiferent ce faci si cine esti, iti asumi o elementara obligatie in aceasta lume: aceea de a fi om, de a realiza ceva pentru oameni.
In cazul asistentului medical, aceste criterii sacre capata o semnificatie adanca, o raspundere suplimentara pentru ca obiectul muncii lui este OMUL – acel „om" suferind in care boala a sadit o mare neliniste, o suspiciune, o durere dar si o mare speranta in forta de a vindeca a medicilor si asistentilor. Aceasta credinta a oamenilor bolnavi constituie poate cea mai importanta responsabilitate cu care e impovarata constiinta cadrelor medicale.
Relatiile dintre persoane detinatoare de cunostinte stiintifice si bolnavul cu particularitatile psihice specifice se intemeiaza pe incredere.
A sti sa respecti si sa imbini principiile bioeticii este o arta, o arta care la patul bolnavului devine destul de grea, cerand multa pricepere, mult tact, rafinament, dar mai ales multa putere de intelegere a suferintei, pentru ca „omul are nevoie de iubire; viata fara iubire si duiosie nu e decat un mecanism uscat scartiitor si sfasietor".
