|
|
RESPECTAREA AUTONOMIEI BOLNAVULUI
CALOTA-FLOREA SINA
Asistent medical principal,
Spitalul Militar Focsani
Intre problemele etice fundamentale din cadrul exercitarii profesiunii medicale se inscrie si respectarea autonomiei pacientului in masura in care aceasta este spre binele lui.
Acest lucru nu este deloc simplu, de foarte multe ori aceasta problema etica fiind mare consumatoare de timp si epuizanta emotional pentru ambele parti.
Pentru rezolvarea situatiei medicale in conditii optime pentru bolnav trebuie avut in vedere faptul ca acestia au dreptul sa fie corect informati despre tratamentul la care urmeaza sa fie supusi, care sunt alternativele, care sunt consecintele acceptarii sau refuzului respectivului tratament.
Pacientii constienti si in deplinatatea facultatilor psihice au dreptul sa refuze, conform normelor in vigoare, interventiile medicale nedorite. |i cand spun aceasta nu ma refer la cazurile cele mai simple ci, in mod special, la situatiile complexe, cand deplinul acord intre personalul medical si pacient este foarte important pentru atingerea scopului dorit - insanatosirea bolnavului atat cat este omeneste posibil.
O alta problema de etica ce apare in acest context este aceea a asigurarii confidentialitatii informatiilor, respectarea increderii pe care pacientul o acorda personalului medical. Multe din temerile sale pe care le incredinteaza celor ce il ingrijesc la spital nu le-a facut cunoscute celor apropiati din diverse motive, si in acelasi timp, nu este de dorit sa se discute cazul avut in ingrijire cu nimeni altcineva daca nu este necesar.
In acest mod pot fi evitate interpretarile eronate, comentarii inutile, conflictele ce pot sa apara si care afecteaza de fiecare data in mod negativ atitudinea bolnavului fata de tot ce tine de actul medical.
Pana acum am avut in vedere acei pacienti
care isi pot asuma responsabilitatea de a decide, ca sa spun asa, propria soarta.
Dar in situatii de urgenta ?
Consimtamantul in astfel de situatii nu pare a fi necesar. Se presupune ca oamenii doresc un tratament cat mai bun posibil in situatia in care tergiversarea, pierderea timpului, le-ar pune viata in pericol. Spre exemplificare sa amintim acele cazuri in care din considerentul de ai salva viata, transformam pacientul intr-un infirm. Prevenirea la constienta a bolnavului si constatarea pe care o face, pot fi socanta si cu siguranta este traumatizanta in toate aceste cazuri. E bine de avut in vedere asistarea acestor bolnavi pentru o anumita perioada de catre un psiholog care sa-l ajute sa-si accepte infirmitatea si mentinerea sau refacerea echilibrului psihic.
Pe plan international in general, in mediile medicale, se pune accentul pe dreptul pacientului de a decide in situatii extreme din ce in ce mai mult. Exista legislatii corespunzatoare care, prin intermediul tribunalelor, au stabilit ca trebuie respectata dorinta bolnavului cu privire la interventiile de urgenta (oameni ce se stiu inregistrati cu afectiuni grave si care presupun un risc major permanent). De regula, acesti pacienti au dispozitii scrise sau verbale foarte clare, care sunt autentificate de catre apartinatori cu mentiunea ca bolnavul, in momentul deciziei sa fi avut capacitatea de a rationa normal consecintele hotararii sale.
Sunt insa si cazuri cand bolnavul nu este capabil sa decida. In astfel de cazuri daca nu a fost stabilit in prealabil un inlocuitor pentru luarea deciziei, optim ar fi ca familia sa fie cea care isi asuma acest rol; unii insa pot prefera un prieten apropiat. In unele cazuri tribunalele stabilesc in colaborare cu un psihiatru cine va fi inlocuitorul decizional.
Desigur, problemele acestea nu sunt de natura simpla si nu este suficienta o descriere sumara, insa, toti cei care exercita aceasta profesiune isi pot singuri detalia din propria experienta, ceea ce nu avem timp sa spunem acum.
Din ce in ce mai des se pune intrebarea daca avem sau nu dreptul de a respecta dorinta unui om aflat intr-o trecere sigura spre moarte, care suporta o situatie imposibila pentru el, de a nu fi resuscitat sau de suspendare a mijloacelor de sustinere a functiilor vitale. Tot in aceasta categorie intra si euthanasia sau suicidul asistat.
Se stie ca resuscitarea cardio-pulmonara trebuie initiata urgent, deci o eventuala decizie de abtinere de la ea trebuie facuta anterior si scrisa. Nu pot fi luate in considerare vorbele. Dar chiar si in aceasta situatie conflictul dintre datorie si sentimentul neputintei este dramatic. Profesiunea medicala este una de credinta si speranta pana la capat si cu siguranta tot cei care s-au angajat in aceasta lupta cu bolile si durerea oamenilor gandesc asa si deci, niciodata nu va fi usor de acceptat o abtinere de la o ultima incercare.
In acelasi timp, cei care au o mai mare capacitate empatica, asezandu-se in rolul celui care sufera, in situatii limita nu poate scapa de intrebarea: "il ajut mai mult prelungindu-i un chin ce duce inevitabil tot acolo", sau ajutandu-l sa plece mai devreme, unii spun "cat mai pot s-o fac cu demnitate".
Este o problema foarte controversata pentru care nu s-a gasit nici o rezolvare clara. Insa, chiar faptul de a se pune aceasta problema la un nivel atat de larg cum se face astazi, este un mare semn de intrebare. Dar, locul "omului cu gluga neagra" nu cred ca este potrivit sa fie ocupat de cei care-si pun viata in slujba celorlalti. Insa totul este interpretabil.
Din practica medicala se cunoaste ca, analizand din celalalt unghi, pot apare diverse conflicte intre binele bolnavului si respectarea autonomiei sale. Asadar, refuzul pacientului de a accepta decizia medicala trebuie analizat cu luciditate si pe baza unor foarte solide informatii medicale. O acceptare imediata din partea personalului medical denota lipsa de preocupare. Trebuie revizuite informatiile pacientului, cautate motivatiile pentru care acesta alege aceasta cale, si mai ales in situatiile in care convingerea partii medicale este ca situatia bolnavului se poate remedia cel putin acceptabil.
Trebuie enumerate, in conformitate cu evolutia societatii in care ne desfasuram activitatea in prezent conflictele de interese de ordin material (costul tratamentului pentru bolnavii defavorizati, interesele companiilor de asigurari etc.). Idealul din punct de vedere etic, omenesc, este ca binele bolnavului sa fie pe primul loc.
In ultima instanta, orice problema de etica tine de demnitatea umana, de simtul datoriei si convingerea ca viata omului este sacra.
Desi punctele atinse aici sunt doar o mica parte din ampla structura de probleme etice existente in acest domeniu, trebuie sa amintim ca cel mai des nici macar acest putin nu e cunoscut de bolnavii din tara noastra, nu-l cunosc si nu sunt capabili sa-si exercite dreptul de a decide. Cele mai multe din aceste probleme sunt dezbatute mai des in materiale ce tin de asistenta sociala.
Oamenii vin la medic cu durerea, teama si speranta lor, dezarmati si vulnerabili, asteptand de la noi tot ce-i mai bine pentru ei. Poate tocmai aceasta incredere totala in urmasii vindecatorilor de alta data este cea mai valoroasa rasplata pentru noi; si in acelasi timp, cea mai dureroasa povara atunci cand intelegem care sunt limitele omenescului.
