|
|
PATRU PRINCIPII PENTRU UN SINGUR SCOP
CRISTINA MUSINA
Asistent medical principal OG II
Spital judetean Bistrita
In fata apologetilor care incearca sa defineasca secolul nostru ca un secol al angoasei, al subdezvoltarii moralei si al rasturnarii ierarhiei valorilor, se impune replica oamenilor imbogatiti de cunoastere, optimism, altruism. Ea trebuie sa porneasca de la postulatul ca "pentru om, radacina este omul insusi", de la faptul ca omul nu-si poate relava personalitatea fara o cunoastere a valorilor, fara o scalare a lor, fapt de altfel cunoscut de milenii prin existenta unor coduri morale. |i poate ca niciodata nu a fost mai actual ca astazi faptul ca existenta unui cod moral constituie un imperativ pentru om si societate.
Codul de etica medicala, inainte de a deveni un ghid de valori ce ar da sentimentul reusitei incontestabile in cazul conformarii la ele, constituie o permanenta aspiratie spre sursele de realizare profesionala si sociala, in conditiile medicinei moderne, ultraspecializate si tehnicizate, deontologia devine un fel de numitor comun al celor ce lucreaza in sistemul de sanatate. Cum libertatea de alegere in slujirea bolnavului si a societatii nu poate fi matematic prospectata a oferi constinta valorii si limita actelor proprii, a ajunge la gasirea celor mai uman-utile solutii in situatii dramatice de multe ori, la trairea etica a trairii profesionale cu fiecare caz, trebuie sa constituie tot ceea ce isi propune, ca ideal orice morala medicala.
Modelul succint prezentat in continuare este un model simplu si accesibil de meditatie asupra problemelor etice ce apar in ingrijirea sanatatii.
Dezvoltata in SUA, se adapteaza perfect oricarui sistem de sanatate si se bazeaza pe patru principii:
Desi nu formuleaza reguli ca atare, aceste principii pot ajuta pe cei care lucreaza in sistemul de ingrijire a sanatatii sa ia decizii in legatura cu problemele morale ce apar in munca lor.
Autonomia- literar autoconducere si probabil, mai bine definita ca autoconducere deliberata este un atribut special al tuturor factorilor morali. Ea se manifesta in planul gandirii, vointei, intuitiei si actiunii si se concretizeaza in urma deliberarii in activitati si decizii proprii.
Obligatia morala de a respecta autonomia celorlati este descrisa -in termeni kantieni- ca tratarea celorlati ca limite in ei insisi si niciodata ca medii absolute.
In domeniul ocrotirii sanatatii respectul autonomiei presupune o serie de obligatii pe care membrii echipei de ingrijire le au fata de persoana ingrijita.
A. Obtinerea consimtamantului- impune informarea, consultarea si cererea acordului pacientilor inainte de a se proceda la anumite investigatii, explorari sau interventii.
B. Confidentialitatea medicala- constituie, pe langa aspectul legal, o obligatie morala. Personalul medical promite explicit si implicit pacientilor si clientilor ca va pastra secretul informatiilor incredintate. Pastrarea promisiunilor facute este un mod de a respecta autonomia individuala. Fara asemenea promisiuni de confidentialitate e mult mai putin probabil ca pacientii sa ne impartaseasca cele mai intime si sensibile informatii de care avem nevoie pentru o cat mai buna ingrijire. De aceea, prin confidentialitate nu facem doar sa ne respectam pacientii ci, in plus, ne sporim sansele de a-i putea ajuta.
C. Absenta minciunii- cu exceptia situatiilor care o impun. Agentii morali- echipa de ingrijire pe de o parte si pacientii pe de alta parte- isi organizeaza viata, relatia, bazandu-se pe ipoteza ca oamenii nu il vor minti. Autonomia lor este incalcata daca sunt inselati. Respectul pentru autonomia pacientilor ne cere, de aceea, sa nu-i inselam de pilda asupra afectiunii diagnosticate cu exceptia situatiei in care ei insisi, in mod clar se doresc inselati.
D. Punctualitatea- o alta forma de respectare a autonomiei care, asemeni unei intalniri, odata acceptata, devine un fel de promisiune mutuala ce trebuie onorata.
E. O buna comunicare cu pacientii cere, in primul rand, o buna ascultare (nu numai cu urechile) si in acelasi timp, o buna exprimare. O comunicare buna este necesara pentru a putea furniza informatii adecvate asupra oricarei interventii propuse si pentru a sesiza daca pacientul doreste aceasta interventie sau nu; pentru a realiza cand pacientii nu doresc aceste informatii (prognostic sumbru) si de asemenea daca doresc sau nu sa se implice in alegerea unei scheme de tratament precise.
Ne intrebam insa daca toate persoanele ingrijite fac obiectul principiilor de respectare a autonomiei. Daca nu, care sunt criteriile de alegere?
Dificultati in a raspunde acestor intrebari apar in contexte pediatrice, in ingrijirea unor bolnavi psihici sau a celor varstnici, cu o serie de deficiente mintale. O parte dintre pacienti nu fac obiectul respectului pentru autonomie; de exemplu: nou-nascutii nu sunt agenti autonomi neavand capacitate de deliberare. Dar copii de 7 ani adesea pot delibera intr-un anumit grad. Atunci se pune intrebarea: Cata capacitate de gandire logica si cate deliberare, precum si ce alte atribute se cer cuiva pentru a fi un agent autonom adecvat?
Atributele necesare unui agent autonom sunt o baza de cunoastere extensiva si clara, adecvata, incluzand aparitia perceptiei si experientei pe baza carora este posibila deliberarea, abilitatea de a intelege si de a reflecta asupra noastra in trecut cat si in viitor; capacitatea de a gandi ipotetic; evitarea autonemultumirii ca parte componenta a autocontrolului si suficienta vointa pentru a se autoconduce.
In fata acestor probleme cu nuanta filozofica, personalul medical trebuie sa ia in considerare unicitatea si valoarea inestimabila a vietii fiecarui om. In virtutea acestui adevar, omul nu poate fi tratat ca un obiect, el trebuie considerat ca un subiect care obliga la acordarea unui respect deplin.
Ori de cate ori incercam sa-i ajutam pe altii, riscam inevitabil sa le facem rau; personalul medical care e obligat sa-i ajute pe ceilalti, trebuie de aceea, sa-i ajute pe altii si principiul binefacerii si al evitarii daunarii, incercand atingerea "unui beneficiu net". Astfel, obligatia morala traditionala a lui Hipocrat este de a oferi beneficiul medical pacientilor cu pierderi minime, aceasta insemnand binefacerea si evitarea daunarii care implica o serie de indatoriri ale personalului medical.
A. O inalta pregatire profesionala- optinuta printr-o educatie continua si valorificarea experientei practice care ne asigura ca putem furniza ajutorul pe care afirmam ca suntem capabili sa-l dam.
B. Folosirea rezultatelor cercetarii medicale si progresului tehnic- fara a se ajunge la ceea ce sunt numite "boli ale progresului medical" (explorari si investigatii traumatizante si nejustificante, conduita terapeutica exagerata si inutila, etc).
C. Estimarea cat mai corecta a beneficiilor si riscurilor- postulatul lui Hamburger ofera drept criteriu de evaluare si de acceptare a riscului necesitatea de a ne convinge ca riscul acceptat este totdeauna inferior riscului evolutiei spontane a bolii, in dorinta de a adera la riscul minor, pentru a-l indeparta pe cel major si de a face ca riscul actiunii sa fie mai mic decat riscul bolii.
D. Evaluarea beneficiilor si complicatiilor ce pot surveni ca urmare a conduitei terapeutice propuse- implicarea activa a pacientilor in alegerea uneia dintre schemele de tratament.
E. Asumarea responsabilitatii- pentru asistenta acordata fiecarui caz in vederea obtinerii de beneficii maxime cu pierderi minime. Este necesar sa se recurga la o gradare a responsabilitatii dupa urmatoarele situatii:
Responsabilitatea conjuga astfel pe oricare membru al echipei de ingrijire cu faptele sale, implica capacitatea de evaluare si de alegere a ceea ce este util bolnavului si societatii, obligandu-l la plasarea intereselor acestora inaintea intereselor personale.
Dreptatea este considerata ca sinonima cu cinstea si poate fi descrisa ca obligatia morala de a actiona pe baza judecarii si analizarii corecte a unor date competitive. In ceea ce priveste etica de sanatate, obligatiile de dreptate se impart in 3 categorii:
a.Distributia corecta a resuselor materiale reduse (dreptate distributiva) intelegand prin aceasta:
b.Respectarea drepturilor omului- sa nu uitam ca boala afecteaza un OM care are dreptul la integritatea psihico-fizica si morala, dreptul la o suferinta demna, dreptul la adevar si nu in ultimul rand dreptul de a muri demn.
c.Respectarea legilor acceptabile din punct de vedere moral- inseamna ca deciziile pe care le luam se vor supune operatiei de a respecta pozitia institutiei si legile tarii careia ii apartinem. Nu putem lua decizii in numele unei morale si a unei convingeri personale daca acestea contravin legalitatii:
Daca am credinta ca legea este nejustificata din punct de vedere moral, am dreptul MORAL de a o incalca dar nu am dreptul LEGAL de a o face si de aceea trebuie sa fiu pregatit pentru a face fata consecintelor nesupunerii in fata legii (situatii ce apar in unele societati nedemocratice).
4.Scopul
Aceste principii si-ar pierde semnificatia daca aplicarea lor nu ar urmari realizarea unui scop comun: exercitarea dreptului oricarei persoane la sanatate. Sanatatea constituie straduinta umana perena, bunul suprem al omului, dar si o problema care intereseaza deopotriva intreaga societate, iar personalul medical trebuie sa fie educat in spiritul raspunderii pentru ea.
Ca membrii ai acestei armate trebuie sa facem dovada unei inalte tinute morale care, asa cum spunea J.L.Faure "sa ne ajute ca sa ne ridicam la inaltimea acestei profesiuni si arte minunate, sa fim demni de destinul nostru. Si, deoarece nici nu se poate altfel, noi trebuie sa depindem numai de constiinta noastra, sa ascultam vocea ei si anume sa tinem in mainile noastre raspunderea unei vieti prodigioase, a acestei scantei sublime care, o clipa, straluceste in noapte si dispare pentru totdeauna. Sa coboram in noi insine si sa urmam fara regrete si fara slabiciune aceasta voce interioara, aceasta voce in acelasi timp puternica si tacuta, care urca din strafundurile noastre si comanda datoria noastra".
